Picături de Sensemaking

Ultima lună și jumătate, plină de știri cutremurătoare despre războiul din Ucraina, a adus probabil multora dintre noi un sentiment de lipsă de sens. În timp ce încercam să dau un sens la ceea ce se întâmplă în afară, pe scena politică, m-am confruntat cu un sentiment interior de revoltă și absurditate, îngrijorare si confuzie, simțindu-mă paralizată și, în același timp, activată să ajut, toate laolaltă declanșate de halucinantele evenimente recente. De-a lungul acestei perioade, citirea postărilor despre cum viața (ar trebui) să meargă mai departe, în același timp cu știrile sfâșietoare despre războiul din Ucraina, a fost și încă mai este, foarte derutantă.

Cu toate acestea, încerc încă să înțeleg cum pot să navighez printre toate aceste contrarii și să construiesc sens.

De ce avem nevoie de sensemaking?

Sensemaking este definit de Dicționarul Oxford ca fiind "acțiunea sau procesul de a da sens sau de a conferi sens la ceva, în special la noile situații și experiențe". Cu alte cuvinte, sensemaking se referă la modul în care structurăm necunoscutul pentru a putea acționa. Acest lucru este important să fie înțeles, deoarece sensemaking-ul răspunde ambiguității, incertitudinii, complexității. Aș spune că a construi sens este esențial pentru a avansa în viață în mod conștient și cu scop. 

Conceptul de sensemaking a fost valorificat in anii 70 de Karl E. Weick, psiholog organizațional, care vorbește despre incendiul Mann Gluch unde a avut loc un incident tragic în 1949, când 13 pompieri din cadrul Serviciului Forestier al SUA și-au pierdut viața.

Teoria lui Weick demonstrează că grupurile mici devin vulnerabile la "pierderea sensului" atunci când se confruntă cu situații extreme și lipsite de familiaritate. El consideră că această pierdere de sens rezultă din faptul că individul este incapabil să vadă o logică, "să dea un sens" la ceea ce se întâmplă. 

Cu alte cuvinte, este normal sa experimentăm această stare de confuzie in fața acestui sentiment coplesitor că lumea nu mai reprezintă un sistem rațional, ordonat.

Așa cum spunea C. G. Jung încă din 1965: "Lipsa de sens inhibă plenitudinea vieții și, prin urmare, este echivalentă cu boala. Sensul face ca multe lucruri să fie suportabile - poate chiar totul."

Prin urmare, ideea de sensemaking ca și creator al suportabilului atunci când ne confruntăm cu insuportabilul, își arată importanța.

Cum creăm sensemaking?

Întrebarea care se pune acum este: cum putem crea în continuare sens atunci când circumstanțele opresc acest proces aparent natural?

K. Weick propune patru aspecte considerate a fi critice pentru leadership și reziliența grupului în fața pierderii sensului:

1. Improvizație. Grupurile care se antrenează împreună și lucrează împreună ar avea mai multe șanse de a improviza soluții prin experiența lor comună și cunoștințele colective.

2. Înțelepciune. Weick consideră că ignoranța și înțelepciunea cresc împreună; cu alte cuvinte, cu cât înveți mai mult, cu atât mai mult îți dai seama că există lucruri pe care nu le știi. Prin urmare, înțeleptul va evita întotdeauna încrederea extremă și precauția extremă, deci va deveni mai adaptabil.

3. Interacțiune. Promovarea înțelepciunii în cadrul unui grup necesită interacțiuni. Aceasta înseamnă ascultare. Activă.

4. Comunicare. Împărtășirea înțelepciunii înseamnă, de asemenea, să fii sincer și să comunici informații adecvate și utile într-un mod respectuos. Atunci când onestitatea, încrederea și respectul de sine sunt pe deplin dezvoltate și apreciate, grupul este mai puternic, mai rezistent și mai capabil să facă față furtunilor cu care se va confrunta.

Citind propunerea lui Weick, m-am bucurat să văd că există soluții pentru a completa spațiile goale atunci când sensemaking-ul lipsește.

În același timp, nu am putut să nu mă gândesc la ceea ce spunea Jung: "Când suntem inconștienți, viața nu are sens."

Pe baza acestei afirmații, se pare că sensemaking-ul are un alt strat cu rădăcini profunde în modul în care, noi, ca ființe umane, ne jucăm propriul rol pe scena interioară a evenimentelor interne. Iar acest lucru este ceea ce, potrivit lui Jung, aparent dă sens vieții umane.

Atunci când realizăm că suntem parte din țesătura vieții, că suntem cu toții parte a aceleași piese de teatru, începem să devenim senzitivi la ceea ce este esențial și începem să ne dezvoltăm capacitatea de a crea sens în interior. 

Oferindu-ne șansa de a improviza, de a gândi în afara normelor, de a ne folosi înțelepciunea interioară, de a interacționa și de a comunica în profunzime cu noi înșine, dezvăluindu-ne inconștientul, avem posibilitatea de a face față neprevăzutului, incertitudinii, construind în același timp un înțeles.

Într-o lume care pare (este) fără sens, construim SENS INTERIOR. Si poate asta este tot ce conteaza. Acum.

Elisabeta Angelescu

Coach pentru Cariera si Viata